„Parcă am uitat fotbalul”: Când umilința vine de la proprii jucători
Umulința a pătruns în vestiarul Rapidului ca un miros greu, rămas după o înfrângere care nu s-a simțit doar pe scoreboard , ci în fiecare pasă greșită, în fiecare privire evazivă. Cu un rezultat de 1-3 împotriva rival Dinamo, Constantin Gâlcă a descris meciul ca pe o rușine națională, o umilință care pare să fi șters din memorie până și noțiunile de bază ale football . „Parcă am uitat fotbalul”, a spus el, cu o voce care nu mai avea urme de anger , ci doar oboseală — oboseala antrenorului care vede echipa lui pierzând nu doar un meci, ci orice identitate pe teren.
organized și eficientă, Dinamo a profitat de fiecare ocazie fixă, marcând toate goals din faze statice — o crimă tactică pentru Rapid, care nu a știut să se position defensiv. Gâlcă a recunoscut lipsa de ambiție și de attitude , subliniind că munca de la antrenamente pare irosită atunci când jucătorii nu o respectă pe teren. „Fără ambiție, e greu”, a spus el, ca și cum ar fi încercat să-și amintească singur ce înseamnă să joci pentru ceva mai mare decât un match pierdut.
injury fulgerătoare a portarului Marian Aioani — înlocuit după doar trei minute — a adăugat haos la haos. Decizia a fost a lui, a spus Gâlcă, subliniind că nu poți forța un jucător să play dacă nu se simte în stare. „Eu prefer un jucător fit ”, a afirmat, dar întrebarea rămâne: câți dintre cei de pe teren au fost cu adevărat present ? Când nu ai continuitate în joc și nici oameni între linii, mingea nu merge în față — și nici moralul echipei.
Întrebat despre support conducerii, Gâlcă a dat o replică rece, tipică din lumea fotbalului: „Întrebați conducerea, nu pe mine”. Presiunea, a adăugat el, e constantă — indiferent de club sau de rezultat. Iar pentru Rapid, fiecare dintre cele patru meciuri rămase e un pas de pe marginea prăpastiei. Nu e sezon ratat — încă — dar e unul care se prăbușește în fața ochilor, fără să opună rezistență.
rivalry Rivalitatea cu Dinamo merita mai mult decât asta. A fost jalnic.
De ce tot insistă cu Aioani dacă se injure accidentează în fiecare meci? Are vreo contract clauză specială?
Gâlcă vorbește frumos, dar echipa nu mai are nicio fight luptă în ea. E ca și cum aș fi văzut un coșmar.
11 ani fără victorie în derby și apoi așa: trei minute și portarul afară. Are cineva noroc aici?
E greu să accept că cei pe care îi aplaudăm joacă fără inimă. Dar e adevărat.
Dinamo a fost mai bună, punct. Nu e vorba de magie, e vorba de muncă. Rapid a avut o performance evoluție de copil care plânge după mamă.
Dacă nu ai ambiție, de ce vii pe teren? Nu joci fotbal ca pe un game joc de la școală.
Suporterii mereu dau totul. Dar de ce nu primesc nimic în schimb? Unde e respect respectul?