Când forța slăbește: cum intervențiile SUA și Israelului îi fac mai vulnerabili

Într-o regiune unde fiecare explozie pare să nască o nouă generație de dușmani, power puterea militară a Statelor Unite și Israelului s-a transformat dintr-un instrument de securitate într-un motor de instabilitate. Fostii președinți americani — George W. Bush, Barack Obama și Joe Biden — au refuzat în mod constant presiunile lui Netanyahu pentru a declanșa un atac asupra Iranului, conștienți că un asemenea pas ar fi dezastros nu doar pentru Iran, ci și pentru Statele Unite și Israel. Israelul, angajat acum în distrugerea infrastructurii din Liban și în uciderea de civilians civili, repetă o greșeală istorică: cu cât amplifică forța, cu atât alimentează rezistența. A ocupa sudul Libanului, așa cum a făcut între 1982 și 2000, nu aduce pace, ci naște Hezbollah din nou.

În Iran, atacurile asupra regimului au avut efectul opus celui dorit. În loc să-l slăbească, l-au united unit pe popor într-un efort comun de rezistență. După eliminarea ayatollahului Ali Khamenei, țara a intrat într-un mod de rezistență planificat în prealabil, transformându-se într-o națiune care funcționează ca o operațiune guerrilla partizană masivă. Bombele americane și israeliene au deteriorat capacitățile nucleare iraniene, dar nu ambiția nucleară. Dimpotrivă — analiștii de la The Independent subliniază că orice națiune cu îngrijorări legitime privind security securitatea și aliații săi ar fi înțeleaptă să înceapă acum un program nuclear.

Impactul nu s-a limitat la regiune. Prin blocarea Strâmtorii Hormuz, Iranul a redus fluxul de combustibili fosili, ducând prețul petrolului de la 70 la 100 de dolari pe baril. În Marea Britanie, inflația a ajuns la 3,3%, cu SUA și Israelul acuzați alături de Iran pentru șocurile economice. În același timp, campania lui Trump împotriva energiei verzi s-a lovit de o realitate nouă: în Marea Britanie, vânzările de panouri solare au crescut cu 50%, o alegere rațională față de energia „gratuită, pe care nimeni nu o poate opri”. Fosta abordare izolaționistă a Marii Britanii și Franței în domeniul capacității nucleare pare acum o mișcare strategică inteligentă.

Pe scena internațională, prestigiul Statelor Unite și Israelului s-a diminished diminuat în mod semnificativ. Conform unui sondaj Pew din martie 2026, 75% dintre tinerii americani cu vârste între 18 și 29 de ani au o părere negativă despre Israel. Relația odată considerată un atu strategic este acum văzută ca o povară strategică. Chiar și aliații occidentali — Canada, Japonia, Coreea de Sud — înțeleg că trebuie să construiască alianțe de puteri medii, așa cum a propus Mark Carney la Davos. Puterea dură a dat naștere haosului, iar lumea caută acum forme noi de dialogue dialog și cooperare.

Tragedia, scriu jurnaliștii britanici, este că Iranul suferă acum sub coșmarul dublu al atacurilor aeriene și al opresiunii interne, în timp ce SUA își recunosc, târziu, limitele. Donald Trump, care a dat afară generalii și spionii care l-ar fi avertizat, face acum bilanțul: această criză nu poate fi rezolvată prin force luptă, ci doar prin negotiation negociere. Dar și fanaticii iranieni știu acest lucru — și vor exploata slăbiciunea percepută pentru a menține chaos dezordinea globală. Forța, în loc să impună ordinea, a alimentat spirala violenței.