„Generalul” care a învățat Asia să câștige

club Clubul cel mai select din istoria fotbalului românesc are un nou membru de onoare: Anghel Iordănescu, singurul dintre marii antrenori care a scris istorie și în inima Orientului Mijlociu. La 75 de ani, „Generalul” este adus din nou în spotlight reflector de victoria lui Al-Ahli Jeddah, o amintire vie a unui impact care a depășit granițele Europei. Fără să mai fie pe bancă, umbra sa lungă se întinde încă pe pitch terenurile asiatice, acolo unde a transformat echipe în legende.

În perioada 1993-1998, Iordănescu a condus Generația de Aur, dar succesul său nu s-a oprit la națională. Peste borders hotare, mai ales în Arabia Saudită și Emirate, a cucerit șapte trofee majore, dintre care două sunt sacre: Liga Campionilor cu Al-Hilal și cu Al-Ittihad Jeddah. Primul a venit în vechiul format al competiției, al doilea după reforma completă a tournament turneului, demonstrând o adaptabilitate rar întâlnită în fotbalul de vârf.

După 21 de ani, un alt antrenor a reușit să urce de două ori pe podium podiumul Champions League din Asia: Matthias Jaissle, cu Al-Ahli Jeddah. Performanța sa a declanșat un val de nostalgia nostalgie în spațiul arab, unde fanii au comparat realizarea germanului cu cea a lui Iordănescu. Dacă Jaissle este unic pentru că a câștigat în sezoane consecutive, „Generalul” rămâne simbolul unui era epoci în care antrenorii români erau căutați ca niște maeștri ai tacticii.

Pe lângă Iordănescu și Jaissle, doar un alt antrenor are două titluri în Liga Campionilor asiatică: sud-coreeanul Choi-Kang hee, cu Jeonbuk, în 2006 și 2016. Faptul că numele lui Iordănescu este menționat în același breath răsuflător cu acești doi este o recunoaștere implicită a măreției sale. Imaginile distribuite de fanii arabi după finala de ieri îl pun literal pe „General” alături de Jaissle — un gest de respect adus unui om care a învățat Asia să vorbească fotbal românesc.

Ceea ce face acest moment profund este că nu e doar despre trofee, ci despre moștenire. Iordănescu nu a construit doar echipe câștigătoare, ci a lăsat o philosophy filozofie de joc care a rămas. Atunci când arabii își aduc aminte de el, nu doar că numără trofeele — ei simt impact impactul unui om care a înțeles sufletul fotbalului lor și a adus ceva nou, solid, inteligent.