Productivitate mică, scuze mari: de ce România nu crește suficient

Productivitatea angajaților din România a crescut cu 17,5% în ultimii patru ani, o cifră care ar părea încurajatoare dacă nu ar fi context în umbra realității europene: un decalaj persistent de 25–30% față de media UE. Deși România generează aproximativ 6.000 de euro lunar per angajat, valoarea reală pe oră lucrată — 20 de euro — este sub jumătate față de Germania sau Italia. Datele Eurostat arată că țara noastră se situează la 72–73% din media europeană, o performanță modestă pentru o economie care ar trebui să profite de aderarea la UE. Iar creșterea pe hârtie ascunde o adevărată crisis criză de mentalitate în conducerea firmelor.

Problema nu stă în technology tehnologie sau în salarii, ci în modul în care managerii percep forța de muncă. „În organizațiile în care angajații sunt percepuți ca un cost, preocuparea principală este reducerea cheltuielilor”, spune Sorin Spiridon de la TPC Concept. Multe firme investesc în automatizare nu pentru a crește performanța, ci pentru a reduce numărul de oameni. Este o eficiență falsă — una care plafonează dezvoltarea. Angajații, în loc să fie văzuți ca niște creators creatori de valoare, sunt tratați ca niște cheltuieli de minimizat. Acest calcul scurt la vedere sabotează orice potențial de creștere durabilă.

Constrastul apare în firmele care investesc în dezvoltarea competențelor, mențin echipe stabile și clarifică procesele. Ele nu doar că cresc productivitatea, dar obțin și un randament mai bun: câtă valoare generează fiecare euro plătit ca salariu. În multe industrii, un raport sănătos este între 7 și 12 — multe companii românești abia ating 6,6. „Încearcă să compenseze lipsa de organizare cu oameni în plus”, explică Călin Spiridon. Iar când businessul crește, în loc să optimize optimizeze structura, adaugă personal ca să acopere haosul. Rezultatul? Oamenii muncesc mai mult, dar nu mai eficient.

O altă frână majoră este centralizarea excesivă: în multe firme, totul trebuie aprobat de fondator. Viteza scade, deciziile întârzie, iar organizația funcționează sub potențial. Specialiștii avertizează: productivitatea nu trebuie devenită o temă doar când costurile salariale cresc sau când lipsesc angajații. Ea ar trebui să fie un indicator central. Firmele care măsoară constant câtă valoare generează fiecare angajat sunt cele care cresc sănătos pe termen lung — nu doar repede, ci sustainably durabil.

În viitor, competitivitatea României nu va mai depinde de low-cost salariile mici, ci de capacitatea firmelor de a transforma munca în valoare reală. Soluțiile sunt clare: reducerea complexității, procese bine definite, investiții în oameni și tehnologie. Dar implementarea lor necesită o schimbare de mindset mentalitate. Pentru că, la urma urmei, problema nu sunt oamenii. Este modul în care sunt conduși. O system organizație slabă nu poate fi salvată de utilaje performante — doar de un management inteligent. Iar acest lucru nu se cumpără. Se construiește.

În acel moment, managementul începe să își pună întrebarea dacă organizația funcționează la potențialul real. „În experiența mea de consultanță, productivitatea este rar o preocupare explicită a managementului. Majoritatea companiilor urmăresc indicatori precum cifra de afaceri, creșterea vânzărilor sau profitul, dar mult mai puțin eficiența cu care sunt utilizate resursele pentru a genera aceste rezultate”, conchide consultantul de business Sorin Spiridon. În realitate, productivitatea ar trebui să fie unul dintre indicatorii centrali ai performanței unei companii, pentru că ea arată câtă economic valoare economică generează fiecare angajat. Companiile care urmăresc constant acest indicator reușesc, în general, să crească mai sănătos și să își păstreze competitivitatea pe termen lung.