Cum a devenit România un bulevard pentru drone rusești
România a devenit din ce în ce mai des cale de trecere pentru drone rusești, după ce radarele militare au pierdut în această noapte urma unui aparat rătăcit deasupra teritoriului național. Momentul ridică întrebări urgente despre the risk real pentru securitate și despre cât de eficientă este apărarea aeriană. Anul trecut, au fost înregistrate cel puțin 30 de intrări ale unor astfel de drone în spațiul aerian românesc, în special în timpul atacurilor asupra porturilor dunărene ucrainene.
Ministrul Apărării, Radu Miruță, susține că nu orice dronă care zboară deasupra țării trebuie doborâtă, invocând pericolul pentru the population civilă și costurile excesive. Totuși, criticii spun că această politică de așteptare transmite un mesaj clar: România nu dorește să enerveze Rusia. Fostul președinte Traian Băsescu a reacționat dur, afirmând că „a country care se respectă nu-și transformă spațiul aerian în bulevard pentru drone rusești”.
În noiembrie 2025, o dronă rusească a zburat sute de kilometri deasupra mai multor județe românești înainte să se prăbușească într-un sat din Vaslui – după ce dispăruse complet de pe radare. Un alt aparat a fost învins de un copac în satul Puiești, după ce a traversat trei județe. Aceste incidente evidențiază o problemă gravă: lipsa de response speed și coordonare în sistemul de apărare, chiar dacă România are acum avioane militare noi și sisteme sofisticate.
Alte țări vecine, cum ar fi Polonia, au doborât deja drone rusești cu avioane de vânătoare – în septembrie anul trecut, au fost 19 cazuri. În schimb, România a ales să nu reacționeze direct. Deși Ionuț Moșteanu a declarat că orice intrare va fi respinsă, practica nu a confirmat vorbele. Decizia de a nu interveni arată o strategic hesitation profundă, care poate fi interpretată ca slăbiciune deopotrivă de experți și adversari.
Specialiștii atrag atenția că fiecare zbor necontrolat deasupra țării reprezintă o oportunitate de recunoaștere pentru forțele străine. Chiar dacă dronele nu atacă, ele pot colecta date sensibile. Păstrarea unui profil scăzut față de Rusia poate evita escaladarea, dar la prețul public trust în instituții. Cetățenii întreabă: dacă nu acum, atunci când?
Dacă nu putem doborî o dronă care zboară ore întregi deasupra satelor, la ce ne folosesc sistemele military militare noi?
Politica asta de a nu face nimic e o capodoperă a double standard dublului standard: vorbim de NATO, dar ne ascundem când vine vorba de acțiune reală.
Să nu uităm că dronele astea pot avea și camere. E vorba de surveillance supraveghere, nu doar de trecere prin zonă.
Un copac a oprit drona? Serios? Ce price preț plătim noi pentru asta în taxe?
Dacă Polonia poate, de ce nu putem și noi? Nu e vorba doar de tehnologie, ci de political will voință politică.
Ce se întâmplă dacă următoarea dronă nu e rătăcită, ci are un încărcătură explozivă?