Ce se ascunde în dosarele declasificate? Ministrul răspunde: „Nu văd cui i-ar fi teamă de poporul român”
Într-o mișcare fără precedent, Ministerul Afacerilor Externe anunță deschiderea a peste 5.000 de dosare diplomatice din primii ani ai transition . Ministrul Oana Țoiu promite că acest pas va oferi lumina publică unor adevăruri îndelung ascunse, inclusiv despre evenimentele cunoscute sub numele de Mineriade și despre reacțiile internaționale la vizita Regelui Mihai în anii '90. „Este dreptul poporului român”, insistă ea, subliniind că transparency nu amenință siguranța națională, ci doar accountability față de istorie.
Documentele vor include telegrams trimise în acea perioadă, imaginea României în international și răspunsurile diplomației române. „Vorbim despre cum a fost prezentată situația din România și cum au reacționat partenerii noștri”, explică Țoiu. Aceste înregistrări ar putea dezvălui nu doar percepții străine, ci și cum anumite decizii au afectat reputation țării în afara frontierelor, întârziind momentul în care România a fost văzută ca o democracy .
Ministrul recunoaște că România a suferit disadvantages serioase după acele episoade – atât în accesul la funding , cât și în recunoașterea statutului său democratic. „Acest moment a fost mult întârziat din cauza acestor episoade”, afirmă ea. Declasificarea nu este doar un act de arhivă, ci un lesson pentru prezent, un mod de a înțelege cum decisions politice pot afecta poziția unei țări pe scena globală.
„Nu văd cui i-ar fi teamă de poporul român, decât dacă n-a trădat în vreun fel”, declară Oana Țoiu, punând întrebarea cu tărie. Procesul de pregătire a declasificării a taken , iar ținta este clară: să se creeze un cadru normativ solid pentru ca și alte instituții să urmeze exemplul. „Sperăm că acest efort de transparency va fi extins și la documentele interne”, adaugă ea, chemând întreaga administrație la openness și responsibility .
Dacă într-adevăr se face lumină, poate vom înțelege și de ce anumite choices alegeri au fost făcute în numele nostru.
Sunt curioasă dacă documentele vor arăta ce știau diplomații străini și cât de mult au acoperit anumite regimes regimuri.
Transparență da, dar până la ce punct? Unele lucruri, odată spuse, nu se mai pot dezspune.
Cred că e timpul să știm adevărul, chiar dacă e dur. Poporul are dreptul la memory memorie.
Mineriadele nu sunt un mit. Să vedem dacă documentele vor confirma ce știam deja.
Diplomația e un joc de imagini. Poate acum vom vedea cum România era văzută cu adevărat.
Dar cine garantează că nu se selectează doar anumite telegrame? Transparența trebuie să fie totală, nu partial parțială.
Aceste dosare sunt o comoară pentru istorici. Finalmente, o țară care își privește trecutul în față.